În ianuarie 1990, după ce a revenit în țară, Ion Rațiu a ajutat la refacerea Partidului Național Țărănesc, alături de Corneliu Coposu, devenind vicepreședinte al PNȚCD. A candidat la funcția de președinte al României, la alegerile din 1990, unde a obținut 4,29 % din voturi și s-a plasat pe locul 3. A fost ales deputat de Cluj din partea PNȚCD la alegerile din 20 mai 1990, respectiv la cele din 1992. În 1996, a fost ales deputat de Arad, tot din partea PNȚCD. Ion Rațiu a murit la Londra – în luna ianuarie 2000 – și, conform dorinței sale, trupul neînsuflețit a fost dus la Turda, spre a fi înmormântat în orașul natal, în cimitirul central din oraș.
Jurnalistul Adrian Fetecău – fondator al Grupului ”VOUĂ” – a reușit, în anul 1992, să-i ia un interviu ”exploziv” lui Ion Rațiu, cel care a fost acuzat, în 1990, că ”n-a mâncat salam cu soia”, alături de români, în timpul regimului comunist, și că stat la ”căldurică”, în Occident, dorind să revină în România doar ”pentru a vinde străinilor pământul țării”. Dar, în spatele unui astfel de interviu extraordinar, există și o poveste extraordinară, iar Gândul.ro v-o prezintă, în exclusivitate, așa cum a fost rememorată de Adrian Fetecău.
”După ce am terminat – în 1982 – Facultatea TCM a Institutului Politehnic București, am primit repartiție guvernamentală în Buzăul meu natal, la Întreprinderea de Contactoare, unde am activat până în toamna lui 1991. Vedeți, am spus am „activat”, nu că am „lucrat”, pentru că ingineria nu mi-a plăcut absolut deloc! Am avut noroc cu un director inteligent, Cristian Gontescu, care observând acest lucru, mi-a dat ca sarcina să reprezint uzina la târguri și expoziții, unde mergeam cu produsele acesteia… Și cum Nicolae Ceaușescu era un fanatic al expozițiilor în care putea vedea marile realizări ale „epocii de aur”, am găsit un bun prilej să împac îndatoririle profesionale cu… coordonarea activității Grupului VOUĂ pe care-l înființasem în ultimul an de facultate și care, până în 1989, a susținut 600 de spectacole în toată țara, dintre care multe, atenție, în Casa de Cultură a Tineretului din Buzău”, povestește Adrian Fetecău.
”După Revoluție, uzina a început – în nota generală din Romania debusolată – să „scârțâie” din toate încheieturile. Au început disponibilizările și, ca să nu apuc să fiu dat afară, m-am transferat ca director-cultural la Casa Tineretului cu care, cum spuneam, colaborasem aproape 10 ani foarte bine. Cu directorul din acel moment, Călin Ghețu, eram foarte bun prieten și am marșat de la început la rugămintea lui de a concepe un ziar. Prin ’90 veniseră niște francezi și donaseră calculatoare „Casei” pentru editarea unui ziar și acum își anunțaseră o noua vizită, iar publicația, încă, nu exista! Așa că m-am pus imediat pe treabă, am scris cam tot ziarul de 16 pagini, format mare(!), și în noiembrie 1991 a apărut primul număr din „Deschideri buzoiene”. Erau lucruri interesante de citit în el, printre care două interviuri cu Andrei Partoș și Octavian Vintilă, plus o cronică a unui concurs de Miss Liceu la care o mențiune fusese atribuită… Elenei Udrea!”, își amintește Adrian Fetecău.
”Pentru că primul număr a „mers”, am început să mă pregătesc pentru al doilea. Am vorbit să mă ajute din nou pentru paginarea pe calculator cu Bogdan Enescu, fost olimpic de matematică, acum cel mai bun profesor din Buzău, la Liceul „B.P. Hasdeu” și mă tot chinuiam să găsesc ceva care să rupă inima târgului… Rămăsesem cu un gust amar că în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din primăvara lui ’90 Buzăul se remarcase prin atitudinea grobiană față de candidatul țărănist Ion Rațiu, care, venit în vizita în urbea mea, cu care m-am mândrit mereu, a fost la un pas de a fi linșat. L-am rugat pe bunul meu prieten din TVR, Eugen Dumitru, cu care am derulat multe proiecte artistice comune, să îmi faciliteze un contact cu marele om politic…
Au fost mai multe rânduri de tatonări, după care am avut onoarea să fiu invitat în vila din cartierul Primăverii în care locuia domnul Ion Rațiu. M-a întâmpinat elegant și jovial, cum îl știam din toate aparițiile publice. Ce m-a impresionat e că și-a făcut timp pentru un interviu lung, care mi-a „mâncat” două baterii la reportofon și – deși se vedea clar că nu-i face plăcere să-și aducă aminte de vizita electorală la Buzău – mi-a răspuns cu lux de amănunte. Vă las să descoperiți în interviu cât de sălbateci am fost în primăvara lui ’90, atunci când trebuia să ne hotărâm, pe termen lung, destinul. Ion Rațiu, un „actor politic” și… sălbaticii care atunci nu l-au înțeles și care acum văd că am apucat-o pe un drum înfundat! M-am întors, triumfator, cu interviul la Buzău…”, rememorează jurnalistul.
”Anii au trecut repede și când am realizat că se împlinesc exact trei decenii de la alegerile din „Duminica orbului”, mi-am adus aminte de acest interviu, căruia îi pierdusem urma și pe care l-am regăsit, după îndelungi căutări, grație bunului prieten Sorin Burlacu, directorul Bibliotecii Județene Buzău. Când am recitit întrebările și răspunsurile m-a cuprins o emoție firească… Deși sunt subiectiv prin ce spun în continuare, am fost bucuros să constat că am reușit, desi nu eram jurnalist cu acte în regulă cum sunt acum, să obțin niște puncte de vedere „mai altfel” din partea unui om care în mod cert ar fi schimbat fundamental, prin viziunea să occidentală, destinul României. Vă las să (re)descoperiți eleganța domnului Ion Rațiu într-un interviu mai actual decât oricând!”, mai spune Adrian Fetecău, înainte de a oferi cititorilor Gândul.ro o primă parte din interviul pe care i l-a luat, în 1992, lui Ion Rațiu.
Adrian Fetecău: Cum ar fi arătat România dacă l-ar fi avut președinte pe Ion Rațiu?
Ion Rațiu: Eu sunt convins că ar fi fost complet alta, pentru că noi avem circumstanțele cele mai favorabile din toată Europa răsăriteană. Noi nu suntem ca Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, cu mari datorii și resurse relativ mici pe cap de locuitor. Noi suntem o țară bogată, fără datorii la momentul alegerilor din 20 mai 1990. Acum avem datorii și vor mai crește, pentru că între timp am irosit și banii care mai erau în tezaurul țării. În acea discuție televizată i-am spus domnului Iliescu: ”Dumneavoastră mituiți poporul dând impresia de (falsă) prosperitate, ca să obțineți voturile”. Dacă eu aș fi fost ales atunci am fi putut face niște progrese enorme. Situația e mai greu de redresat acum, totuși și astăzi am putea ieși din ananghia în care ne aflăm mult mai repede decât celelalte țări dacă avem o conducere solidă, o activitate economică bine gândită și dacă avem niște obiective clare. Ei bine, eu am toată încrederea în viitorul poporului român.
Aș dori să evocați, în câteva cuvinte, ”memorabila” întâlnire cu buzoienii din `90
La Buzău am venit de la Brașov, după o întâlnire foarte intersantă dintr-o piață arhiplină… Marea majoritate era în favoarea mea, cu excepția cu excepția unui mic grup compact care căuta să mă împiedice să vorbesc. După cum am aflat mai târziu, ei au fost aduși cu camioanele din afara Brașovului, li s-a dat băutură pentru a-i încuraja, dar nu m-am lăsat indimidat, am purtat cu eu un dialog apreciat de mulțimea din piață și mi-am susținut cuvântarea fără probleme. Oricum, nu eram în pericol, mă aflam în balconul Primăriei și nu mă puteau agresa. M-au urcat apoi în mașină și am plecat la Buzău.
Ați venit pe valea Buzăului?
Da, una dintre cele mai frumoase regiuni din țară… (…) La Buzău, am fost acuzat că aduc droguri, că vreau să vând țara și să aduc moșierii înapoi. Tot felul de întrebări absurde, la care am răspuns cu calmul meu obișnuit, fără să fiu impresionat. Apoi am ieșit, trecuse de ora două. Mi s-a spus că rîndurile mulțimii de afară erau îngroșate de cei care ieșeau de la lucru. Colonelul, foarte îngrijorat, a făcut diverse planuri pentru a mă scoate de acolo. A telefonat în toate părțile, dar n-a putut obține sprijin de nicăieri. În cele din urmă, am căzut de acord asupra unei stratageme. O dubă mare, încuiată, a fost trimisă în fața sediului Primăriei, în mulțime, și noi ne-am urcat într-o mașină mică, așezați pe podea. Mulțimea a oprit duba și i-a spart lacătele…
– Va urma –